miercuri, 12 ianuarie 2011

Să vină musafirii!

Atunci când Camelia mi-a povestit despre dormitorul de oaspeţi pe care trebuia să-l amenajeze, regulile erau puţine şi clare: nu avem timp şi nici condiţii să lucrăm la zugrăveală aşa că  pereţii vor rămâne albi, iar o parte din mobila pentru dormitor exista deja, astfel încât trebuia "reciclată" şi integrată în amenajare. Hmmm...pereţi albi, mobilă albă, draperii alb-negru... Ce era de făcut?
Am hotărât împreună că un pat alb de fier forjat este suficient de frumos şi în acelaşi timp suficient de graţios pentru a nu  încărca spaţiul destul de mic.
Având ca punct de pornire albul predominant şi draperiile alb-negru, am decis să utilizăm o paletă de culori care, pe lângă acestea, să includă şi galben.


Astfel, peretele de la căpătâiul patului a primit haină nouă de tapet. Un tapet destul de îndrăzneţ prin contrastul absolut al dungilor albe şi negre, care însă oferă exact cantitatea de curaj necesară amenajării unei camere altfel destul de anoste, zugrăvită integral în alb.


Patul, noptierele, abajururile, accesoriile, toate, Ikea.
Detaliu important: pernuţele diferite care sparg orice tentativă de monotonie cromatică prin diversitatea imprimeurilor- recunosc, aici meritul este integral al Cameliei.

Comoda tot Ikea si o piesă care mi se pare extrem de utilă într-un dormitor fără spaţii de depozitare - majordomul, cu papion lucios galben.


Draperii în alb şi negru asortate cu perdele mate, colorate.







Detaliile decorative:


De remarcat sunt chenarele prizelor şi întrerupătoarelor, care le scot din anonimat şi care au fost confecţionate printr-o soluţie extrem de simplă, aplicarea de tapet.

Privire de ansamblu:


Reuşita acestei amenajări a depins în egală masură de folosirea galbenului ca şi soluţie mai puţin convenţională de acompaniament a tandemului alb-negru, cât şi de varietatea imprimeurilor folosite pentru elemetele textile şi decorative.

2 comentarii:

  1. Felicitari, foarte altfel. Si ma bucur ca ai inceput sa pui pozele, doar paleta de culori folosita nu era de ajuns:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc!

    Cu pozele e nitel mai dificil, eu ma urnesc greu de tot la fotografiat :), insa promit sa fiu mai prompta si mai activa, asa, ca new year's resolution :)

    RăspundețiȘtergere