Ca şi prima dată, am împărţit spaţiul în două arii funcţionale. Prima, dominată de şemineu, este destinată relaxării, cea de-a doua, de sub scară, s-a transformat într-un home-bar, fără scaune, e drept, pentru simplul motiv că nu văd rostul scaunelorde bar într+o încăpere în care deja există numeroase spaţii de stat.
Paleta de culori este relativ neutră, lăsând să stralucească culoarea lunii şi avînd ca unic accent disonant o nuanţă aprinsă de roşu. Pardoseala este acoperită cu parchet în nuanţă de gri argintiu, iar perdelele folosesc culorile paletei într-un imprimeu discret. accentul special al pereţilor este brâul de dungi care străbate camera de jur împrejur.
Şemineul este placat cu piatră cenuşie, fin şlefuită şi este pus în evidenţă prin oglinda cu ramă bogat ornamentată plasată pe el.
Corpurile de iluminat sunt toate stil candelabru, însă "with a modern twist", având plăcuţe metalice în loc de cristale. Nu există niciun corp de iluminat agăţat convenţional în mijlocul tavanului, ci un candelabru foarte lung, curgător, plasat într-unul din colţurile camerei, în spatele sofalei, pentru un efect dramatic.
Tot mobilierul este ales astfel încât să evoce o altă epocă, însă devine ultra-modern prin finisarea în nuanţe de gri-perlat, alb-lucios, inox şi stofe moi în culori saturate.
Atât despre a doua variantă, vă aştept cu comentarii dacă mai sunt lucruri de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu